Iarna, în lumina albastră a aragazului
Stăm în bucătărie
Vorbim discuții până spre dimineață..
Focul albastru pâlpâie la cele patru ochiuri
Și noi stăm față-n față, cu pahare aburite în mâini
Și ne-apucă, așa, ne cuprinde un farmec..
Vorbim în semiîntuneric
Nu ne privim în ochi
Ne spunem ce n-am fi visat să ne spunem vreodată..
Privim focul albastru cu vinișoare roșcate
Simțim căldura,
Ne apucăm câteodată de mână
Și-ncepem iar cu autoanaliza sau cu micile bârfe sau
Firește, cu situația.
Geamurile înghețate până sus
Câteodată le mai deschidem
Când se face prea cald
Și aerul negru de-afară se umple de aburi
Toate luminile sunt stinse la blocul de vizavi
Toți dorm.
La lumina albastră a aragazului
Bucătăria noastră micuță se face și mai mică
Ne-mbracă strâns, iar noi vorbim discuții
Și suntem unul singur
Cu adevărat noi suntem unul singur.
Sensul versurilor
Piesa descrie un moment intim între două persoane în timpul iernii. Ei se deschid unul față de celălalt în lumina aragazului, găsind căldură și unitate în discuțiile lor profunde.