Teiul Doamnei pare zugrăvit în cridă.
În cofetărie intră o gravidă.
Astfel stă la coadă între musterii
Ca o garofiță între păpădii.
Astfel între brazii cu tulpini de ceară
Ling-un șipot dulce șade-o căprioară.
Checuri cu stafide dorm în vitrine.
E frigiderul greu de savarine.
Eu la o măsuță îmi consum frucola
Și citesc cum Nică pleacă la Socola,
Că-l predau pe Creangă astăzi la amiază.
Musterii merge, coada-naintează..
Rumeioară jună, cu burtica mare,
A ajuns în față chiar la vânzătoare:
–Muma-mea, duduie, astăzi m-a trimis
să-mi dai pachetul ce i l-ai promis:
patru excelențe, două amandine
și ilone șase, glazurate bine,
cinci cutii de frișcă albă ca zăpada
și fursecuri unse gros cu șocoladă.
Vânzătoarea scoate un oftat adânc.
Pe la mese pruncii cremele-și mănânc.
–Mergi și spune celei care te-a trimis
Că i-am pus și nuga, un delicates,
Și că totul face, socotit în lei,
Doar un fleac, o sută patruzeci și trei.
Lămpile gălbui, de la fondul plastic,
Dau cofetăriei un luciu fantastic,
Iar copila noastră, galeș durdulie,
Vine la măsuța-mi cu o sarailie.
Coamele îi trec dincolo de șale.
Are sub bluziță două portocale
Iar sub gene lungi, ca de hurioară,
O privire dulce,
ca de surioară
Și-un obraz ca luna, pal îi scânteiază.
Musterii merge, coada-naintează..
Eu îmi pun șepcuța și cu forțe nouă
Merg să-l iau din stradă pe 109.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă dintr-o cofetărie, evocând amintiri din copilărie și o atmosferă nostalgică. Observațiile naratorului se împletesc cu detalii despre clienți și produsele cofetăriei, creând un tablou viu și plin de farmec.