De trei săptămâni jumate,
Mi-o intrat un junghi în spate,
Mi-o intrat un junghi în spate, măi bădiță, măi!.
Și am dat cu toate celea,
Să iasă junghiul din șale,
Să iasă junghiul din șale, măi bădiță, măi!.
Degeaba! Ce să vă spun?
Că mă doare și acum,
M-am gândit că de-oi juca,
Poate nu m-o mai durea! (bis x2).
Hăi-hăi! Zii Niculai, zii cu foc!
Că tare-mi place să joc!
Zii cu foc și zii mai tare!
Olecuță mă mai doare!.
De când joc parcă mi-i bine
Și junghiul nu mă mai ține,
Și junghiul nu mă mai ține, măi bădiță, măi!.
Uite așa i-am găsit leacul
Și s-o dus, junghiul săracul,
Și s-o dus, junghiul săracul, măi bădiță, măi!.
Las’să ducă unde-o vrea,
Nu să stea-n spinarea mea,
Am să-l duc vecinilor,
Să stea și-n spinarea lor!.
Hăi-hăi! Zii Gheorghiță, zii cu foc!
Că tare-mi place să joc!
Zii cu foc și zii mai tare!
Că deloc nu mă mai doare!
Sensul versurilor
Piesa descrie într-un mod umoristic cum un personaj scapă de un junghi prin dans. Inițial suferind de durere, acesta descoperă că dansul este leacul, iar la final, în mod ironic, dorește să transmită junghiul vecinilor.