Mioara Velicu – Tare-S Mândră Că-S Soldat

Frunzuliță matostat,
Tare-s mândră că-s soldat,
La cazarma din Bârlad
Îmi fac armata cu drag,
Îi trimit bădiții o scrisoare
Că astăzi sunt bucuroasă tare:
„Să știi, măi bădiță Vasilaș,
Că am gradul de fruntaș.
Să mă vezi cu arma-n spate
Cum fac de planton la noapte,
Acasă eram fricoasă,
Aicea sunt curajoasă,
Nu mai port opinci și nici basma,
Port tunică, cizme și manta,
Am boneta pusă tot pe-o parte
Și am cozile pe spate.
Frunzuliță de dițel,
Bine-mi șede soldățel
Când ies, bade, la raport
Să-i vezi pe toți cum se-ntorc,
Să mă vadă și măicuța mea
Că-i sunt dragă și s-ar bucura
C-are-o fată ce-i soldat fruntaș,
Măi bădiță Vasiliaș!”

Sensul versurilor

O tânără își exprimă mândria de a fi soldat și îi scrie iubitului despre noua sa viață și gradul de fruntaș. Ea descrie cu entuziasm schimbările din viața ei și bucuria mamei sale.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu