Frunzuliță de-avrămeasă,
M-o făcut mama frumoasă,
Înaltă și sprâncenată,
Dar nu-s cu munca-nvățată.
Mama zice: – Scoală, fată,
Casa stă nemăturată,
Toate fetele-s la lucru,
Numai tu dormi ca butucul.
M-o făcut mama frumoasă,
Dar sunt tare mânioasă
Și pe mama și pe tata,
Fiindcă nu-și mai iubesc fata.
Tata zice: – Fată, hăi,
Ia, dă apă la viței!
– Ba, tătucă, nu mă duc,
Că vițeii mă împung, ce?!.
Da-ntr-o zi de sărbătoare
Când îi sat îi horă mare
Eu eram cea mai făloasă,
Gătită ca și-o mireasă.
Unul strigă: – Uite-o, mă!
Nu dă apă la viței,
Nu face nici mămăligă
Și ține gunoiu-n tindă,
Cine-ar s-o ia de nevastă
Își bagă-n cas-o năpastă!
Și rușine ce-am pățit
De lene m-am lecuit.
Sensul versurilor
Piesa descrie o fată frumoasă, dar leneșă, care este criticată de ceilalți pentru că nu ajută la treburile casei. În cele din urmă, rușinea o determină să se schimbe.