Frunzuliță sălcioară,
Inimioară, inimioară,
Ce grea boală te doboară?
Te frămânți din zori în seară
Și mă arzi în foc și pară,
Merg pe drum, lumea mă-ntreabă
De ce sunt așa de slabă.
Frunzuliță de sulfină,
Plângi, inimă, și suspină
Că numai tu ești de vină!
Doar ți-am spus ce-i dragostea,
Cum să te ferești de ea,
Dar tu nu m-ai ascultat
Și-acum plângi neîncetat.
Bădiță, de când te-ai dus
Foc la inimă mi-ai pus,
Fă, bădiță, calea-ntoarsă
Că mi-i inimioara arsă!
Dragostea-i o boală rea,
Greu te lecuiești de ea,
Te usuci ca frunza-n pom,
Nu mai ești pe lume om.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă durerea unei inimi frânte după plecarea persoanei iubite. Dragostea este descrisă ca o boală grea, iar suferința este profundă și mistuitoare.