Frunzuliță grâu mărunt,
Inimioară cu dor mult
Nu te-am mai văzut râzând,
Nu te-am mai văzut râzând
Și-oleacă de chef făcând.
Inimioară, inimioară
Ce ești tristă și amară?
Nu mă arde-n foc și pară
Că te scot din piept afară
Și pun alta mai domoală.
Degeaba-i caut pricină
Că nu-i inima de vină,
Nu-i nici vina locului,
Nu-i nici vina locului,
Ci-i vina norocului,
Că norocul dac-ar vrea,
Că norocul dac-ar vrea,
N-ar mai fi inimă rea.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dor și tristețe profundă, cauzate de o soartă nefavorabilă. Inima personajului este copleșită de amărăciune, iar acesta caută o explicație pentru suferința sa, ajungând la concluzia că vina aparține destinului.