Foaie verde-o viorea,
Frumoși ochi are badea,
De i-ar da i-aș cumpăra,
Are gura rotunjoară
Și când râde mă omoară,
Ochii lui mă bagă-n boală,
Măi bădiță, pentru tine
Mă bate mama pe mine.
Măi bădiță, floare dulce,
Unde te-oi găsi te-oi smulge
Și-acasă la noi te-oi duce
Că ți-e gura ca o fragă
Și ochii de mură neagră,
Și ochii de mură neagră,
Te-oi duce la noi acasă
Și te-oi pune la fereastră,
Te-oi lua la noi acasă
Și te-oi pune la fereastră.
Sensul versurilor
Cântec popular despre admirația față de un băiat, cu accent pe frumusețea ochilor și a gurii. Exprimă dorința fetei de a-l avea aproape, în ciuda obstacolelor.