Mioara Velicu – Când Era Omul Fecior

Când era omul fecior
Era floare de bujor,
Lume, lume draga mea,
Era bun și blându-n stare
Mă gândeam că așa moare,
Lume, lume draga mea,
Și eu tânără nevastă
Mă uitam pe la fereastră,
Of, of, la bărbatul meu,
Iute focul să-i aprind
Și să-i pun mâncare-n blid,
Of, of, la bărbatul meu,
În cale-i ieșeam
Și mi-l mângâiam,
Mi-era tare drag,
Dar nu știam ce fac.
Și-o ținut cât o ținut
Binele, dar s-o gătit,
Lume, lume draga mea,
Că la om era prea bine
Și-o zis: „Hai, c-amu-i de mine!”,
Lume, lume draga mea,
Și făcea toate pe dos
Și nu avea niciun rost,
Of, of, bărbățelul meu,
Și deloc nu m-asculta
Și făcea tot ce voia,
Of, of, bărbățelul meu,
Și eu clocoteam
Nimic nu ziceam,
Păi dacă-i așa
Lasă c-om vedea.
Într-o zi în gând mi-am pus
Am zvârlit furcă și fus,
Lume, lume draga mea,
N-am spălat, nici n-am cusut,
Nici mâncare n-am gătit,
Lume, lume draga mea,
Că tu știi vorbă știută
Poale lungi și minte scurtă,
Of, of, măi, bărbate, măi,
Dar cu mine nu te pune
Că n-ai s-ajungi zile bune,
Of, of, măi, bărbate, măi,
Că eu îs femeie
Am lacăt și cheie
Și ți-am găsit eu
Leac de capul tău.