Frunză verde matostat,
Ardă-l focul măritat,
Cu mult drag l-am așteptat,
Dar de-acum m-am săturat,
Că pustiul de bărbat
Vine de la crâșmă beat.
Și-apoi de oriunde vine
Tot cu gura stă pe mine,
La fântână nu mă lasă,
Cu vorbe rele m-apasă,
Și de prin vecini mă cheamă,
De la poartă, că-i e teamă
C-oi fugi cu altu-n lume
Și nu mi-a mai ști de nume.
M-aș duce să spun la lume,
Dar nu mă ia-n seamă nime’,
Că toți știu că trăiesc bine,
Și amarul arde-n mine,
M-am luat din dragoste
Și-am dat peste pacoste,
Cine-a mai face ca mine
Să deschidă ochii bine.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă suferința unei femei căsătorite cu un bărbat abuziv și gelos. Ea se simte neînțeleasă de ceilalți și regretă decizia de a se căsători din dragoste, ajungând într-o situație dificilă.