Albă floare de cireș,
Și-am avut doi megieși:
Peste deal pe Ionel,
Iar în vale pe Gheorghel,
Și-mi zicea mama: „Fetiță,
Mărită-te cu Gheorghiță,
Dar nu-i el așa-năltuț,
Da-i voinic și hărnicuț.”.
Și-am zis verde lămâiță,
L-aș fi iubit pe Gheorghiță
Nu era el băiat rău,
Dar nu era pe placul meu,
Se lăuda peste tot
Că-l iubesc de nu mai pot,
S-o tot lăudat așa
Și-o rămas cu lauda.
Dar eu nu-l iubeam de fel
Că-l aveam pe Ionel,
Ionel cu păr smolit
Și la vorbă potrivit,
Când venea Ionel la joc
Îmi luau obrajii foc,
Și la joc când mă lua
Inimioara-mi înflorea.
Sensul versurilor
O fată tânără este sfătuită să se mărite cu un băiat harnic, dar ea alege pe cel pe care îl iubește cu adevărat. Cântecul exprimă preferința inimii față de conveniențe sau așteptări sociale.