Nu plângeți, copiii mei,
C-am venit până la voi,
Că n-am venit să rămân,
Vreau doar dorul să-mi alin,
Că mă doare inima
Doar când zic „Fetița mea!”,
Și-mi arde sufletul rău
Doar când zic „Copilul meu!”.
Nu plângeți și nu oftați,
Inimioara nu-mi secați,
Că n-am venit să vă cert,
Și-am venit ca să vă iert,
Să vă iert, copiii mei,
Că n-ați mai dat pe la noi,
Și de-o fi să mor curând
Mor cu inima pământ.
– Mamă, inimă cu dor
N-o să te uit până mor,
N-am să te uit, mama mea,
Că mi-ai dat dragostea ta,
Ai râs o dată cu mine,
Și-ai plâns, mamă, pentru mine,
Ai știut, măicuța mea,
Cum să-mi alini durerea,
Când mi-a fost mie mai greu
Tu m-ai strâns la pieptul tău,
M-ai iubit, m-ai mângâiat
Și la greu nu m-ai lăsat.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul unei mame pentru copiii ei și iertarea pe care le-o oferă pentru absența lor. Copiii își exprimă dragostea și recunoștința față de mama lor, amintindu-și de sprijinul și afecțiunea ei necondiționată.