Mână, mână, car cu boi,
Până în sătuc la noi
Ca s-ajung la măicuța
Că mi-e inimioara grea,
Pe umărul ei să plâng
Că multe lacrimi am strâns
Și să-mi descarc sufletul
Că e greu ca pământul.
Și să plâng, Doamne, să plâng,
Șapte săptămâni la rând
Și-atâtea lacrimi să-mi curgă
Toată viața să-mi ajungă,
Și-apoi toată viața mea
Să nu știu ce-i lacrima,
Să-l mai dau naibii de dor
Că n-o să-l duc până mor.
Doamne, la dușmanii mei,
Dă-le, Doamne, ce vor ei,
Dă-le bani și sănătate,
Ia-le pofta de la toate,
Când le-o fi lumea mai dragă
Ce li-e drag să nu mai vadă,
Să-i văd și pe ei plângând
Că prea mult rău mi-au făcut!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și suferința naratorului, care caută alinare în brațele mamei sale. Totodată, se simte un resentiment puternic față de cei care i-au greșit, dorindu-le un destin similar.