Fir-ai a naibii de lume
Te-ai pus cu vorba pe mine,
Cu vorba rea mă lovești
Inimioara mi-o răcești,
Lume, lume, soro lume,
Eu nu mă satur de tine,
Eu îți dau cântecul meu
Și tu mă vorbești de rău.
Mulți ar vrea ca să mă vadă
Ca pe-un bulgăr de zăpadă
Când dă o rază de soare
Să mă topesc pe picioare,
Să mă topesc pe picioare
Ca apa să curg la vale.
Fir-ați ai naibii dușmani
Parcă v-am plătit cu bani
Că pe unde vă-ntâlniți
Numai de rău mă vorbiți,
Doamne, pe dușmanii mei
Să mi-i faci bolovănei
Să calc cu cizma pe ei,
Să calc cu cizma pe ei,
Și pe dușmancele mele
Fă-le, Doamne, pietricele
Să calc cu gheata pe ele
C-au secat zilele mele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă frustrarea față de lume și dușmani, care o vorbesc de rău și îi doresc răul. Artista își exprimă dorința de răzbunare, cerând divinității să-i pedepsească pe cei care îi vor răul.