Frunză verde ca năutul,
Dorule, bătu-te-ar vântul
Cum mă bați și tu pe mine
De arde inima-n mine,
Dorule, fir-ai să fii,
Că tot la inimă-mi vii,
Pe oriunde aș umbla
Ieși mereu în calea mea.
Aseară mergeam pe vale
Și tu mi-ai ieșit în cale,
Nu știam ce să mai fac,
Nici de tine cum să scap,
Voiam, dorule, să cânt
Și de tine vream să uit,
Nici să cânt n-am izbutit,
Nici pe tine să te uit.
Și iar verde ca aluna,
Când răsare seara luna
Mai vino, neicuță, iară
Pe la noi pe ulicioară,
Pe la mine pe la poartă
Cum veneai, neică, odată,
Să mai iei dorul la tine
Că mi-a rupt inima-n mine.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimentul profund de dor și suferință cauzat de o iubire pierdută. Persoana este bântuită de amintirea celui drag, incapabilă să uite sau să scape de durerea resimțită.