Am crescut băiat și fată
Și-aveam inima-mpăcată,
Nimeni nu era ca mine
Cu băiat și fată-n lume,
Ce-mi cereau le dăruiam
Că doar pe ei îi aveam,
Puii mamei mititei,
Lumina ochilor mei.
Și-apoi când mari au crescut
Am stat și m-am tot gândit,
M-am gândit, m-am socotit
La tot ce-am agonisit
Și-am zis cât sunt eu în viață
Să le-mpart averea noastră
Să se bucure de ea
Că este din munca mea.
Le-am dat case, le-am dat bani,
Dar mi i-am făcut dușmani,
Fata-a plâns și m-a certat
C-am dat mai mult la băiat,
Băiatul s-a supărat,
Cât a putut mi-a strigat:
– Casa sor-mi-i mai frumoasă!
Și-a bătut cu pumnu-n masă.
O uliță mai la vale
Stă fata mea ca o floare
Și-aștept să vină seara
Să nu mă vadă lumea
Și mă duc la ea la poartă
Ca s-o văd umblând prin casă,
Că pe unde mă-ntâlnește
Fata mea mă ocolește.
Când dau să mă odihnesc
Pe băiat îl tot visez,
Îl văd cum apare-n prag
Băiatul meu ca un brad
Și mă mângâie ușor
Stai potolească din dor
Și-aș vrea să nu mă trezesc,
Toată noaptea să-l visez,
Am stat și m-am tot gândit
Unde naiba am greșit
De s-au supărat așa
Băiatul și fata mea.
Sensul versurilor
O mamă își exprimă regretul și dezamăgirea după ce a împărțit averea copiilor săi, dar aceștia au devenit dușmani din cauza percepțiilor asupra inechității. Ea tânjește după afecțiunea lor și se întreabă unde a greșit în educația lor.