Pot să încep să-mi mulțumesc pentru ce am,
Pot să-l strâng sau să îmi beau fiecare ban,
Pot să aduc sau să nu aduc în prim-plan
Că eu n-am avut și m-am zbătut să am
Căci pe tata l-a durut în p***, a plecat
Și mama s-a chinuit, nu-mi e rușine, e adevărat
Am început o facultate și încă nu am terminat,
Că lucrez unde lucrez și fac muzica ce o fac
Am crescut cu B. U. G. și treptat am avansat
Și-l apreciez pe ???, mă simt inspirat
Am trecut prin multe și nu am plecat
Tot în Vulcan am început cu tupeu, acum DaOne
Iubesc să fumez, e viciul preferat
Că încă visez, am multe de realizat
Viața te pune la multe încercări, încă nu am cedat
Mă simt încă în formă, nu am capul plecat.
E viața mea (nu nu)
Nu te baga (tu tu)
Nu poți vedea în interiorul sufletului
Pot să greșesc (sau nu)
Am să plătesc (dar tu)
Nu poți vedea, orice ar fi tot eu sunt.
Pot să iubesc cu pasiune, un fapt banal
Pot să urăsc din mândrie, mi se pare egal
Am să îi mulțumesc lui Dumnezeu, mă simt ajutat,
Deși nu sunt poate un creștin devotat
Sunt multe drumuri, uneori m-am întrebat
Dacă am avut de ales sau doar am mers treptat
Și dacă am avut, oare am ales cum trebuie?
Și dacă nu, oare alegerea o să mai fie?
Am încercat prietenia și mi s-a întâmplat
Să descopăr că fiecare-i pentru el, mă simt înșelat
Căci nu am trădat și am fost trădat
În morții ei de conștiință, oare s-a dispersat?
Am încercat să mulțumesc prea multă lume,
Am transformat multe răutăți în glume
Și uneori îmi găsesc liniștea căci am preparat
Am foițele cu mine și t***a tocmai a plecat.
E viața mea (nu nu)
Nu te baga (tu tu)
Nu poți vedea în interiorul sufletului
Pot să greșesc (sau nu)
Am să plătesc (dar tu)
Nu poți vedea, orice ar fi tot eu sunt.
Sensul versurilor
Piesa este o introspecție asupra vieții artistului, cu bune și rele. El reflectă asupra greutăților depășite, alegerilor făcute și a dezamăgirilor suferite, dar își păstrează optimismul și determinarea.