Mexicanu’:
E duminică seara și ies din casă
afara o vreme nașpa, puțin cam ploioasă.
Mă întâlnesc cu băieți doar peste drum
e fata de aseară de care am vrut să-ți spun,
cu un mers elegant și-o îmbrăcăminte fină
n-ai cum să nu-i simți prezența feminină.
Te-aș descrie într-un cuvânt: model,
ai dat pe spate toți băieții din cartier.
Sincer, m-ai dat pe spate și pe mine,
aș vrea să te văd din nou să vorbesc cu tine.
E genu’ de fată la care ajungi cu greu,
pretenții, filme, mertan, bmw.
A doua zi n-am ezitat s-o invit,
am citit-o, mi-am dat seama după cum m-a privit
c-ar vrea să ieșim, multe să vorbim,
să ne știm, poate într-o zi vom fi pe același film.
Zizu refren:
Te-am văzut și nu pot să te mai uit
Mi-ai rămas în minte, m-ai lăsat fără cuvinte.
Te-am văzut și nu pot să te mai uit,
mi-ai rămas în minte, m-ai lăsat fără cuvinte.
Mexicanu’:
Îmi place cum gândești, cum vorbești, cum zâmbești,
felul în care-n continuu mă privești.
Chiar nu pot să te scot din minte,
seamnă că-mi pasă de tine, ține minte
că tot ce spun yo, spun pe bune
ascultă-ți inima, n-asculta de lume.
Fă tot ce-ai de făcut, nu da-napoi,
nu-ți fie frică, sunt lângă tine, suntem doi.
N-ai puterea să recunoști asta,
vad în ochii tăi că ceva ar exista.
Ceva te apasă, nu vrei să spui ce simți,
și te gândești c-ar fi mai bine să minți.
Știi, nu am mai multe-atât să-ți ofer,
decât o dragoste de băiat de cartier.
Yo rămân la fel, nu pot fi altfel,
dacă ai un răspuns, sper să fie sincer.
refren Zizu:
Te-am văzut și nu pot să te mai uit
Mi-ai rămas în minte, m-ai lăsat fără cuvinte.
Te-am văzut și nu pot să te mai uit,
mi-ai rămas în minte, m-ai lăsat fără cuvinte.
Sensul versurilor
Un băiat de cartier își exprimă atracția față de o fată, descriind impactul pe care aceasta l-a avut asupra lui. El o încurajează să-și asculte inima și să nu se teamă să-și exprime sentimentele, oferindu-i dragostea lui sinceră.