Tripuri, vise, iluzii sparte,
amintiri rămân gravate, riduri odată cu timpul.
Pare simplu să uit, dar zile rămân nesigur,
că sunt pierdut între trecut și viitor,
printre figuri sfinte și morminte știu că
lumea nu simte, nu pot lega sentimente de cuvinte.
Am căutat un refugiu sufletesc lângă ea,
un simplu chip ce mi-a dezlănțuit decepția.
Cearta și împăcarea erau obiceiuri de zi cu zi,
nu puteam ști, nu trăgeam concluzii,
prostit de iluzii și cuvinte false gen te iubesc,
comportament copilăresc, ăsta a fost un test.
Încă stau și îmi doresc să uit tot ce a fost,
căci fără rost am stat și te-am așteptat
și la final am dat uitării totul atunci când ai plecat.
La final am dat uitării totul atunci când ai plecat.
Oare tu ești cel ce-a scris să fii ales?
Cu tine ce era banal acum prinde sens.
Am uitat de tot, visam doar cu tine,
legătura vine, nu vreau să se termine.
Refren: X2
Când te-am cunoscut am întâlnit ce am vrut,
un suflet cald, cel așteptam de mult.
Ai fost și ești totul pentru mine acum,
vreau să mergem amândoi pe același drum.
Să poți să fii același când totul e schimbat,
să poți să fii indiferent când totul te-a marcat,
dar nu știi cine ești și de unde vii,
lucruri simple cu rima începi să scrii.
Cu ea în fiecare noapte tu ai vrea să fii,
la început nu erau probleme, știi și tu, baby,
au apărut normal pe parcurs, hélas,
nu mai face așa, ești dus.
Gelozie, certuri, asta e relație,
sigur face asta din lipsă de ocupație.
Nu-i așa, puiule, știi că țin la tine,
din prima clipă ai reprezentat lumea pentru mine.
Soarele o să iasă și pe strada mea,
până atunci mă uit la tine și la ea,
sunteți bine, sunteți împreună,
seară de seară unul altuia vă spuneți noapte bună.
A trecut mult timp, noi doi ne-am schimbat,
tot ce-a fost frumos noi n-am uitat,
deși au fost piedici noi am rezistat,
cu tine niciodată n-am lăsat capul plecat.
Refren: X2
Certuri, nervi, multe se întâmplă între noi,
dar nu vreau să fiu eu cel ce va declara război,
căci cum se zice, dragostea în final învinge,
dar când sunt cu tine eu sunt cel ce raiul îl atinge.
Mulți dați, multe luni noi am petrecut,
ce-a fost bun am păstrat peste rău
noi am trecut, sunt de nerecunoscut,
căci cu tine am fost a doua oară când m-am născut.
Regretele mă trăgeau în jos când nu eram doi,
singur știu că nu aș putea, asta e pentru noi,
că tu ești trandafirul ce a crescut din beton,
te-așteptam în lume oriunde pe orice peron,
din care să așteptăm și să prindem trenul fericirii,
amândoi să descoperim tainele iubirii.
Te iubesc, nu arunc cuvinte înainte,
că-i lucrul ce se simte, nu zis prin cuvinte.
Refren: X2
Versuri.. by ZaPu
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație tumultoasă, dar profundă, marcată de certuri și împăcări. Naratorul își exprimă dragostea și recunoștința față de partener, considerându-l sufletul său pereche și depășind obstacolele împreună.