Mchh feat Maryna – Suflete Nevinovate

Iau stiloul în mână, la voi ninge liniștit
Mă gândesc mereu la tine, stau încremenit
M-ai făcut să-nebunesc, închid pleoapele ușor
Mă uit mereu la poza ta pe care o am în dormitor
Îmi tresare inima, știu că ți-e dor
Dar suntem despărțiți de traiul ăsta nasol
Eu în Italia, tu ești acasă în România
Vezi, draga mea, asta îmi provoacă toată nebunia
Și mă uit la ceas, prea încet se duce timpul
Te simt în brațe, dar deodată te scurgi precum nisipul
Știu că este greu, nu plânge așa, nu-mi spune nu are rost
Lumea judecă prea mult, e rea, și totul e pietros
Sunt aici de-atâta timp, tu nu știi ce rău îmi pare
Vreau să stau lângă tine exact cum se lipește-o lipitoare
Îmi duci dorul, la mine să știi că-i pustiu vizorul
Vreau să te-mbrățișez din nou să-mi luminezi decorul.
În fiecare seară strâng ușor din pumni
Știu că doar iubirea ta poate să facă minuni
Vreau să te port în inimă la fel ca un suport
Ești persoana vieții mele ce îmi aduce noroc
Ținându-ne de mână vreau să spălăm păcatele
Căldura ta reușește să-mi aprindă chakrele
Abia aștept să te revăd, zilele trec prea încet
Sunt de 4 ani plecat, nu mai vreau ca să repet
Am pus preț pe tine, dragă, și știu că mă iubești
La telefon de fiecare dată îmi povestești
Că mă aștepți, ce ai făcut, cum te mai simți
Mă iubești cu adevărat, se vede clar că nu minți
Vreau să te am aproape, în miez de noapte
Să-mi șoptești frumos de cearșaf la o parte
Mă bate subcostinetul, jur că nu mai pot
Dar de mâine iau bagajele și am să mă întorc

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorul profund și suferința unui bărbat aflat departe de persoana iubită. El tânjește după reîntoarcere și își exprimă dragostea necondiționată, numărând zilele până la revedere.

Lasă un comentariu