Ai auzit textele pe care le scriu
Despre fetele pe care le știu
Și-ai aflat de la altele mai târziu că sunt pe bune toate
Acuma vreau să intru-n lumea ta, se poate?
Ai auzit textele pe care le scriu
Despre fetele pe care le știu
Și-ai aflat de la altele mai târziu că sunt pe bune toate
Acuma zi, ce faci, vii mai aproape, stai deoparte?
Ești una la un milion, mai sunt doar 22
Ca tine-n țara și la meteo zic ăia c-o să plouă
Mai peste tot mai puțin pe strada mea
Mă-ntreb, n-o fi cumva din cauza ta? Ba da!
Dai senzație de fetiță cumintică
Da’ ești vulcanică la pat, mi-a șoptit o păsărică
Și cică-ți plac băieții răi așa ca mine
Care știu s-aibă grijă de-o fetiță așa ca tine
Ești discretă, distanță, distrugătoare
De la școlari virgini la șmecheri cu burta mare
Faci lumea-ntreagă să-ntoarcă după tine capu’
Și să se uite urât la mine pentru faptu’
Că ți-am dat lumea peste cap când ți-am intrat în pat
Aveai inima neagră ca noaptea, te-am înțepat
Și mi-am tras lanterna, inevitabil
Te-am dat pe spate cu-al meu stil de copil teribil.
Fete cuminți – asta vor băieții răi, clar
Băieți răi – asta vor fetele-n general.
S-apoi
Mi-ai cunoscut prietenii și acuma cică-ți faci
Curaj să-mi zici că ți se par niște tăcăniți
Da’ ca să nu.. știu tu, îmi spui că sunt de treabă
Sunt paranoici când sunt pe iarbă
Și-am întrebat, ai întrebat de mine, anume
Cum de-am dat tocmai peste tine dintr-atâta lume
Dacă ți-aș spune că destinu-i de vină, m-ai crede? No!
Sunt angajat la un centru de închirieri casete video
Și-aveam o zi nasoală când te-am văzut pășind pe scară
Și-ai scos din buzunar tot soarele de afară
Când mi-ai cerut Orașul Îngerilor
Ți-am spus că meriți paradisu’ și tot sângele lor
Mi-ai spus că nu, tu vrei să-i vezi peste
Câteva zeci de ani cu cineva de mână, o fi vorba despre
Maximilian – eu zic că da, mă simți?
Așa e de când lumea, băieți răi..
Fete cuminți – asta vor băieții răi, clar
Băieți răi – asta vor fetele-n general.
Te-am agățat într-un club Unde mă duc
De obicei cu băieții mei, totu’ a început
Când ochii mei au pus mâna pe tine
Nu era ca-n filme, era mult mai bine
Am început să vorbim despre una-alta
și nu am realizat când a zburat noaptea
Că am rămas doar noi
Dar a venit dimineața și ne-a dat afară pe amândoi
Și-am plecat, eu la mine, tu la tine
Nu-mi convine, ce să fac să te văd, nu mă pot abține
Așa că te-am sunat, tu mi-ai spus unde
Eram la tine jos, urc în câteva secunde
Am continuat de discutat
Că tu nu ești genu’ „prima noapte-n pat”
Și mi-ai spus treaba asta încă de la început
Când ne-am cunoscut și mi-a plăcut mult.
Fete cuminți – asta vor băieții răi, clar
Băieți răi – asta vor fetele-n general
Sensul versurilor
Piesa descrie atracția dintre un băiat "rău" și o fată "cuminte". Explorează dinamica relațiilor, dorința și fascinația reciprocă dintre două tipologii opuse.