Master – Psihedelic

Strofa I:
Zic, bun aşa, dau să intru-n club,
În seara asta vreau să văd ce are pe dedesubt. (Ce?)
Ha ha ha, eu nu ştiu oare cum, (Nu)
Gagica asta-i mult prea bună, te pune la pământ.
Te face prin mijloace cu sânii ei ce ating
Nivele mari şi mie pare că mi-au zâmbit.
Ha ha, nu, eu nu ştiu ce ai tu,
Da’ pot spune de pe-acum că am un deja vu.
Încep să ameţesc de la atâta fum
Şi stau să mă gândesc s-o las acasă-n drum.
Zi-mi „domnu’ mini fentă”, că fata acceptă
Situaţia curentă, lentă şi discretă.
Totuşi sper să nu ajung la poliţie,
Că tipa e minoră, deci nu am soluţie.
Da’ dacă stau să mă gândesc la o concluzie,
Dacă ea va accepta am calea deschisă, bre.
E bine de mine, aşa că fac ce-mi convine,
Nici nu mă mai pot abţine şi-o s-o dau cum mă ţine,
Că vezi tu, tre’ s-o fac bine, precum şi rimele fine,
Căci dacă nu era să le zic eu, atunci cine?.

Strofa II:
I-i-i-i-ini mani mo,
Flow nebun, made in Ro,
Da’ strigă cât poţi ca vocea cu ecou,
Iar dacă eşti vechi vin eu cu ceva nou.
Vă tai ca leguma, zi-mi Nakamura,
Iubeşte-mă acum, c-apoi să-mi simţi ura.
Gândeşte-te înainte să-ţi deschizi gura
Sau ţine-o larg deschisă pentru când intrăm cu pu… (Arhh).
Intru sedat, letal, tripat, băi tanti,
Nu zic din teorii, la mine totu-i practic,
Super tactic când dau să prind eu glas,
Competiţia-i mare brânză, atunci când i-am prins, i-am ras!.
„Ăsta e super tras, super spart, aşa că las-o!”
Dar nici marfa nu mai are acelaşi vibe de când am schimbat-o.
Meah.. oricum nu era cine ştie ce,
Ne sparse pe toţi, dar nu e de.
Ajuns ca să te facă să priveşti spre
O viaţă din cele ce vezi la TV.
Şi-n plus de asta e vorba doar despre
Realitatea ce tre’ s-o înfrunţi singur, repede!

Sensul versurilor

Piesa descrie o noapte într-un club, sub influența substanțelor, cu referire la relații și realitatea dură. Versurile abundă în metafore și un stil agresiv, reflectând o stare de confuzie și euforie temporară.

Lasă un comentariu