Pe unii oameni îi conduc bancnotele,
Își numără prietenii pe degete,
În schimb dușmanii se adună cu sutele,
Cu cât trec mai mult minutele.
Nu sunt unul dintre ei, nu-mi stă în obicei
S-alerg după lei, întreabă-i pe ei.
Deși n-am avut vreodată miliarde,
Am avut mereu oameni buni în spate.
Familia pe primul loc,
Căci ei mă ajută când nu mai am noroc.
Îi port în inimă pentru eternitate,
Pe mama, pe tata și pe tine, frate.
Ma rog pentru voi ziua de mâine,
Să v-aducă fericire, speranță de mai bine,
Că sunteți pentru mine tot ce am mai scump,
Dragostea e mai presus de orice cuvânt.
Tot ce am sunt chiar ei,
Miliardar în sentimente când sunt cu ai mei.
Vreau să știu că vor fi
Lângă mine până când lumea se va sfârși.
Urmează cei care au stat atâta timp
Lângă mine indiferent de anotimp,
Indiferent dacă plouă sau nu cu bani
Sau dacă umblăm pe străzi ca niște golani.
Fiecare vorbă bună m-a ajutat,
Fiecare vis făcut a contat.
Aș vrea să vă mulțumesc și să vă promit
Că nu vă uit atât timp cât o să respir.
E pentru vechii mei prieteni din trecut,
Dar mai ales pentru cei ce sunt acum,
Cei pe care-i văd în fiecare zi
Și cei care sunt departe-ntre străini.
De la voi am învățat ce contează mai mult,
Cu **** curaj în viață să lupt.
Rămânem ca și frați de trecut legați,
De prezent și viitor motivați.
Tot ce am sunt chiar ei,
Miliardar în sentimente când sunt cu ai mei.
Vreau să știu că vor fi
Lângă mine până când lumea se va sfârși.
Acum vine rândul tău, scumpa mea,
Dintre toate știi că tu ești singura
Care a reușit să mă facă fericit,
Mă simt miliardar în sentimente când te văd zâmbind.
Când nu mai am putere să țin capul sus,
Doar să te știu aproape și îmi e de ajuns.
Hei, iubito, aș vrea acum să-ți mulțumesc,
O viață nu-mi ajunge să te răsplătesc.
Tot ce am sunt chiar ei,
Miliardar în sentimente când sunt cu ai mei.
Vreau să știu că vor fi
Lângă mine până când lumea se va sfârși.
Urmează cei care au stat atâta timp
Sensul versurilor
Piesa exprimă recunoștința față de familie, prieteni și persoana iubită, subliniind că adevărata bogăție constă în relațiile umane și nu în bani. Artistul se consideră un "miliardar în sentimente" datorită legăturilor puternice pe care le are cu cei dragi.