Zboară, dor, repejor
pân’ la al meu cuibuşor
hai, mai dor, călător.
zboară dor, peste văi
şi vezi puişorii mei
hai, mai dor, călător.
zboară dor, până-n sat
la părinţi ce i-am lăsat
hai, mai dor, călător.
pân’ la poartă, pân’ la prag
că ştiu c-aşteaptă cu drag
hai, mai dor, călător.
alină, dorule, alină
alină, dorule, alină
focul meu de la inimă
alină, Doamne, alină,
că am dor cât o fântână.
zboară, dor, peste nori
pân’ la fraţi, pân’ la surori,
hai, mai dor, călător.
peste munţi, peste văi,
poate-s cu dor şi ei
hai, mai dor, călător.
zboară, dor, nu mai sta,
pân’ la mândruţa mea
hai, mai dor, călător.
zboară, dor, şi-i vedea
dacă-i cu dor şi ea
hai, mai dor, călător
hai, mai dor, călător
zboară, dor, călător
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al naratorului față de familie, locurile natale și persoana iubită. Dorul este personificat și trimis ca un mesager către cei dragi, într-o călătorie emoțională.