Steliana:
Frunzuliță mărgărit,
Să-ți spun, daică, ce-am pățit:
Toată noaptea n-am dormit,
Și în pat m-am zvârcolit.
Priveam stelele din prag,
Cu gândul la omul drag,
Pân’ la ziuă am ațipit,
Cred că m-am îndrăgostit, măi.
Mariana:
Văd că ţi-e vesel obrazul,
Ăsta să fie necazul,
Dacă inima-ți dă brânci,
De dragoste să nu fugi.
Dragostei nu-i spune nu,
Nu-ți închide sufletul,
De-un pui frumos de ţi-e drag,
Deschide inima larg, măi.
Steliana:
Nu știu, daică, ce să fac,
Că nu găsesc niciun leac,
De dragoste vreau să fug,
Da-n brațele ei ajung.
Parcă vine dinadins,
Nu-mi dă pace nici în vis,
Mă face să mor de drag,
Și-mi dă fluturi în stomac, măi.
Mariana:
Mi te-a prins dragostea bine,
Da’ spune-mi, daică, de cine?
Că eu nu te spun la nimeni,
Trup și suflet sunt cu tine.
Steliana:
De-un om cu suflet curat,
Ce mă-ndeamnă la păcat.
Să știi c-am să fac ca tine,
C-a secat inima-n mine.
Mariana și Steliana:
Pe lumea asta iubim,
Și pe cealaltă plătim,
De iubit și sărutat,
Nimeni n-a ajuns în iad, măi.
Sensul versurilor
Piesa descrie stările unei tinere care se confesează prietenei sale despre faptul că s-a îndrăgostit. Dialogul dintre cele două explorează emoțiile și incertitudinile legate de dragoste, culminând cu acceptarea ideii că iubirea merită trăită, indiferent de consecințe.