De la mândre vin acasă, hai lume hai
Bătrânețele m-apasă, hai lume hai
Și m-apasă așa de greu
De mă duc pe drum cam rău
Doru-i mare, drumu-i greu, hai lume hai.
Și m-apasă așa de tare, hai lume hai
De mă usuc de pe picioare, hai lume hai
Și mă usuc și mă usuc
De necazu care-l duc
Doru-i mare, drumu-i lung, hai lume hai.
Bătrânețe nu te grăbi, hai lume hai
Lasă-mă să pot iubi, hai lume hai
Ține-mă, Doamne, așa
Că-mi e dragă mult lumea
Și-mi e tânără mândra, hai lume hai.
Când obrazul se zbârcește, hai lume hai
Și mândra te ocolește, hai lume hai
Nimănui nu-i trebuiesti
Nu mai poți să mai iubești
La ce foc să mai trăiești, hai lume hai
Niciunde nu mai faci față
Vai și-amar de ea viața
Că-i subțire ca și-o ață, hai lume hai
Sensul versurilor
Cântecul exprimă regretul și melancolia unui om în vârstă care se simte împovărat de bătrânețe și de pierderea puterii de a iubi. El deplânge faptul că, odată cu trecerea timpului, frumusețea dispare și nu mai este dorit, simțind că viața devine fragilă și lipsită de sens.
