Omul de inimă rea
Intră-n cârciumă și bea,
De doruri, necazuri grele
Stă-n cârciumă și bea bere,
De necazuri, de venin
Stă-n cârciumă și bea vin,
Bea să-și uite supărarea,
Să-și aline inimioara.
Bea, cântă și îți petrece
Că vezi viața cum îți trece,
Bea pahar după pahar
Să-ți mai treacă din amar,
Nu ți-ar fi niciun păcat
De ieși din cârciumă beat
Și să-ți cânte lăutarul
Golești imediat paharul.
Hai, omule, hai să bem,
De necazuri să uităm,
Să bem până-n zori de zi
Că mâine nu știm ce-o fi,
O fi rău sau o fi bine,
Hai în cârciumă cu bine
Și să ne petrecem bine!
Sensul versurilor
Un om trist își îneacă amarul în alcool într-o cârciumă, încercând să uite de necazuri și să-și aline suferința. El caută consolare în băutură și în atmosfera cârciumii, sperând să mai uite de greutățile vieții.