Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești,
Nu ți-e de-ajuns cât ai iubit
Și cât ai suferit?
Inimă, te-mbeți cu-aceleași vechi povești
Cu care veșnic te-ai mințit,
De ce nu-mbătrânești?
Nu înțelegi? De-atâta vreme dragostea
Își bate joc de viața ta
Și tu mai crezi în ea.
Nu înțelegi că fiecare jurământ
E-o vorbă goală pe pământ?
De ce mereu să-ți cânt?
Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești,
Nu vezi cât de proastă ești?
Mereu, mereu iubești.
Trec anii și în părul tău
Se-aștern mereu fulgi de nea,
Te uiți la anii ce s-au dus
Și vezi c-a apus dragostea.
Dar într-o zi începi să ascunzi
Părul tău cărunt în zadar
Și râde dragostea de tine iar.
Inimă, de ce nu vrei să-mbătrânești,
Nu vezi cât de proastă ești?
Mereu, mereu iubești.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea față de dragoste și incapacitatea inimii de a învăța din experiențele trecute. Vorbitorul se întreabă de ce inima continuă să iubească, în ciuda suferinței și a trecerii timpului.