Frunzuliță de mohor,
De neica mi-e tare dor
Că de când noi ne-am certat
Frunza-n codru s-a uscat,
Florile s-au scuturat,
Apele s-au tulburat.
Vino, neicuță, călare
Că eu te-aștept pe cărare,
Vino să ne împăcăm
Și apoi să ne luăm.
Primăvara a sosit
Și pădurea a-nverzit,
Ce folos că-i codrul verde
Dacă neica nu mă vede?!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete față de iubitul ei, accentuat de trecerea anotimpurilor și de faptul că despărțirea lor a afectat natura. Ea își dorește împăcarea și reluarea relației.