Frunzuliță, fir mohor,
Colea-n vale la izvor
Plânge-o copilă cu dor,
Plânge-o copilă cu dor
Și mi-o-ntreabă careva:
– De ce plângi, copila mea?.
– Omule, nu mă-ntreba,
Rău mă doare inima,
Nu mă doare de durere,
Mă doare de dor și jele,
Nu mă doare de dor mare,
Mă doare de-nstrăinare.
C-am plecat și mi-am lăsat
Mândru voinicel în sat
Cu ochi negri cum e mura,
Cu gura ca zmeura,
L-am lăsat și m-am gândit
Ce e dorul de iubit.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă tristețea și dorul unei fete despărțite de iubitul ei. Ea plânge la izvor, simțind durerea îndepărtării și a dorului de cel drag.