Verde-atat,
Când neic-ai plecat
Ai lăsat acasă
Mâncarea pe masă.
De ce, de ce, neic-al meu?
Știi că îți port dorul greu,
Că tu știi, neicuță, bine
Că mi-e gândul tot la tine,
Știi, neică, când ai plecat
Că m-ai lăsat în oftat,
Ai lăsat mare durere
În casa inimii mele.
Toată viața ta
Mi-ai rupt inima,
Bine știi, neicuță,
C-ai altă drăguță,
Dar să știi, neicuț-al meu,
Că nu rabdă Dumnezeu,
Și când crezi că ți-e mai bine
Vii și te rogi tot de mine
Să revii-n sufletul meu,
Să te iert, neicuț-al meu,
Dar, neicuță, eu nu pot
Că viața nu stă pe loc.
Neicuță, să știi
Acum am copii,
E mult prea târziu
Și nu vreau să știu,
Că timpul nu stă pe loc,
La tine nu mă întorc,
Tu nu poți, neică, să fii
Tată la al mei copii,
Se știe dintotdeauna
Că măicuța-i numai una,
Dar tați poa’ să fie-o mie,
Ca tatăl lor n-o să fie.
Sensul versurilor
O femeie își amintește de fostul iubit care a părăsit-o, provocându-i durere. Acum, ea are copii și respinge ideea de a se întoarce la el, subliniind că timpul a trecut și el nu poate înlocui tatăl copiilor ei.