Frunzuliță magheran,
Amândoi când ne iubeam
Ne duceam pe cositură,
Ședeam gură lângă gură,
Tu coseai și eu strângeam,
Neică, bine mai trăiam!
M-așteptai la pârâiaș
La umbră de zăvoiaș,
Mi-aduceai flori de cicoare
Să le-anin la cingătoare,
De când neicuț-ai plecat
Doruri multe-am adunat.
Aseară primii scrisoare
Că te-ntorci din depărtare,
N-am mai închis ochișorii
Până se iviră zorii
Luminând iar prin zăvoi
Un’ ne iubeam amândoi.
Sensul versurilor
Piesa descrie amintirea unei iubiri idilice de la țară, marcată de muncă împreună și gesturi simple. Așteptarea reîntoarcerii persoanei iubite aduce speranță și bucurie, luminând locul unde s-au iubit.