Am plecat de mic în lume
Să câștig un ban,
Crezând că îmi merge bine
Mi-am făcut dușmani,
Încerc să-mi fac mulți prieteni
Și să-i prețuiesc,
Dar când îi cunosc mai bine
Mă dezamăgesc.
Și când vin la mine-acasă
Nu știu cum să fac,
Le pun de toate pe masă,
Nu le sunt pe plac,
Tot ce fac nu este bine
Că ei mă urăsc,
Și când pleacă-n altă lume
De rău mă vorbesc.
Când te văd un pic mai bine,
Lume, draga mea,
Le pui focul la inimă,
Lume, draga mea,
Că omul fără dușmani,
Lume, draga mea,
Nu-i face pielea doi bani,
Lume, draga mea!
Sensul versurilor
Piesa descrie dezamăgirea naratorului față de oamenii din jur, care, în loc să-i aprecieze eforturile, îl invidiază și îl vorbesc de rău. El constată că succesul atrage invidie și dușmănie, iar bunătatea sa nu este întotdeauna răsplătită.