Ai să pleci, Gheorghe, curând,
Dar am să te port în gând,
Ți-oi trimite, neica, luna
Să mi te sărute-ntruna
Și soarele după ea
Ca să-ți lumineze calea.
De ți-e gândul tot la mine
Trimit vântul către tine
Să-ți sărute ochișorii,
Să-ți mângâie obrăjorii
Și gura ca cireașa,
Nu mă mai satur de ea.
Mi-e dor, măi Gheorghiță, tare
Și n-am nicio alinare,
N-are cin’ mă săruta,
N-are cin’ mă-mbrățișa
Până nu te-oi libera.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei persoane față de Gheorghe, care urmează să plece. Ea promite să-l poarte în gând și îi trimite simboluri ale naturii pentru a-l alina și a-i lumina calea, așteptând cu nerăbdare reîntâlnirea.