Am plâns, neicuță, de dor
De zicea lumea că mor
N-ai văzut inima mea
Cât de fierbinte iubea
Dar acuma-i sloi de gheață
Rece și fără de viață.
Că mi-ai fost mai puisor
Ca lumina ochilor
Eu ți-am sărutat obrazul
Și tu mi-ai adus necazul
Eu te-am sărutat pe frunte
Mi-ai adus necazuri multe.
Neicuță, de te-oi căi
Înapoi să nu mai vii
Găsești poarta încuiată
Și pe poartă o lacată
Inima mea ferecată
Și dac-aș muri de dor
Nu te iert, mai puisor.
Neicuță, nu te-oi ierta
Dar nici nu te-oi blestema
Am să mă rog pentru tine
Să îți meargă în viață bine.
Și-atunci când te-oi însura
Să mă chemi la nunta ta
Să-ți cânt din sufletul meu
Tu să porți blestemul greu
Că ne-a fost dragostea mare
Și-ai călcat-o în picioare
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea unei femei înșelate în dragoste. Deși suferă enorm și simte că moare de dor, alege să nu blesteme, ci să se roage pentru binele celui care a rănit-o, arătând un amestec complex de iertare și suferință.