Mama, supărarea mea
Să n-o dai la nimenea.
La dușmanul cel mai rău
Să nu-i dai necazul meu,
La dușmanca cea mai rea
Să nu-i dai supărarea mea.
Supărare, supărare
Mi-ai ieșit de mică-n cale.
De când eram micuță-n fașă,
Tu te-ai băgat sub cămașă.
Și te ții mereu de mine,
Până vrei să mă pui bine.
Maică, de când m-ai făcut,
Zile bune n-am avut.
M-ai lăsat maică pe drum,
La umbra unui salcâm.
Și m-a găsit oarecine,
M-a crescut ca vai de mine.
Nu m-a crescut că le-am fost dragă,
M-a crescut să le fac treabă.
Nu stau din zi până-n noapte,
Și tot nu le fac pe toate.
Rochița mi-e ruptă-n spate.
Maică, măiculița mea
Nu ți-e dor de fata ta?
Că eu, maică, mă topesc
Cu tine să mă-ntâlnesc.
Să te văd măicuța mea,
Pe obraz te-aș săruta.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unei fiice pentru mama sa, combinat cu sentimente de supărare și tristețe cauzate de o copilărie dificilă și lipsită de afecțiune maternă. Ea tânjește după o reîntâlnire și o exprimare a afecțiunii, dar este copleșită de amărăciunea trecutului.