Lumea zice că eu fur,
Mândra jură că-s om bun,
Toată lumea mă pârăște
Numai mândra mă jelește.
Toată lumea mă dă-afară,
Mândra mă bagă-n cămară,
Mândra mă bagă-n cămară
Și-mi dă bani de cheltuială.
Strigătură:
Am o mândră, n-am o mie,
Și-o iubesc că-mi place mie.
Of, săraca, mândra mea
De la multe m-o scos ea,
De la multe, de la toate,
De la două nu mă poate,
De la două nu mă poate,
De la nemți și de la moarte.
Sensul versurilor
Cântecul prezintă un conflict între percepția generală negativă asupra protagonistului și loialitatea necondiționată a iubitei sale. Ea îl protejează și îl susține financiar, evidențiind puterea dragostei în fața adversității.