Brădănaș îngemănat,
Fir-ai, George, blestemat
Și să n-ai hodină-n casă
C-ai lăsat ce nu se lasă,
George, măi!.
Câte faci, Doamne, pe lume
Toate-mi plac că le faci bune,
Una nu-mi este pe plac
Că prea multe, Doamne, trag,
Lume, hai!.
Mă blesteamă lumea-n sat
C-am să fiu talpă la Iad,
De unde știu oamenii
Unde-oi fi când oi muri,
Lume, hai?.
Haida, hai, lume, hai,
Eu pe pământ îmi fac Rai,
Că pe lumea ceealaltă
Nu știu, Doamne, ce m-așteaptă,
Lume, hai!.
Cine anii-i socotește
Acela îmbătrânește,
Eu anii nu-i socotesc
De-aceea nu-mbătrânesc,
Lume, hai!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un amestec de blestem și acceptare a vieții. Vorbitorul sfidează blestemele și se concentrează pe a-și trăi viața prezentă cu bucurie, fără a se preocupa de viitor sau de judecățile celorlalți.