Bujorei îmbobociți,
Cuscrilor, să ne trăiți,
Să trăiți că vi se șede
Ca la brad cu creangă verde,
Să trăiți că vi se stă
Ca la brad cu cetină.
Haida, cuscră, fii fudulă
Că grăit-ai fost destulă
Că tu ești femeie rea
Și noră n-oi mai avea,
La vorbe nu te-ai uitat,
Bună nor-ai căpătat.
Vine nora ta pe punte,
Du-te, cuscră, și te-ascunde,
Ține, cuscră, ușa bine
Că intră nora la tine
Și te-a pieptăna pe cap
C-un ceatlău de lemn uscat.
Cuscră, cuscre de n-ați fi
Așa nu v-ați fuduli,
Puteți să vă fuduliți,
Om vedea ce ne plătiți,
Dacă nu-ți avea de-ajuns
Vă cătați loc de ascuns,
Ridicați paharele,
Să trăiască tinerii!
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație tensionată între noră și soacră, exprimată printr-un limbaj ironic și metaforic. Se urează de bine cuscrelor, dar cu subînțelesuri legate de comportamentul lor și de posibilele consecințe.