Plâng continuu și nu mă pot opri,
Durerea-mi e în suflet
Curg șiroaie de lacrimi
În noapte și-n zi
Chiar dacă-i ziua, lumina nu-i pe cer,
Pentru mine-i veșnic întuneric.
O, iubite soare, arată-mi un zâmbet
Vreau să zâmbesc, vreau să trăiesc.
Chiar dacă simt că nu iubesc,
Vreau un zâmbet, vreau să fie lumină,
Și nu întuneric.
Vreau să fie roz totul,
Vreau totul ca înainte,
Cu visele mele sfinte,
Întreg ce să aleg?
Curaj și disperare?
Nici eu nu mai știu,
Simt cum totu-i pustiu.
Nu mai văd viața în alburiu,
O văd în negru,
În culoarea cea sumbră și închisă,
Cea întunecată și îndurerată,
Am plâns ore în șir,
Deși știu că nimic nu se va schimba,
Dar eu, vreau iubirea.
Unde oare ești tu, unde oare?
Unde te pot găsi?
Cu mine vreau să fii.
Vreau să nu mai plâng,
Că nu mai pot plânge,
Lacrimile mi-au secat,
La cât am plâns și-am îndurat,
La câte am suportat,
Vreau să răsară soarele,
În inima și sufletul meu,
Să nu fie gol și plin de inversunare
Ci de iubire și pacea ce rasar
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă și disperarea unei persoane care suferă din cauza lipsei unei iubiri. Ea tânjește după lumină și fericire, simțindu-se pierdută și copleșită de întuneric și tristețe.