Cât am putut să plâng,
Au curs șiroaie de lacrimi încât,
Am sperat, am crezut, dar nu am câștigat
Am pierdut bătălia dar nu și războiul
Am plâns cu lacrimi de foc
Plină de durere, lacrimi amare fulgerătoare,
Care se împrăștie în zare,
Plină de sânge, cerând ajutor,
Plângând de dor și de amor,
Înverșunată de ură, și durere,
Mi-a provocat o rană trupească cât și sufletească
Mă doare rana ce mi-a provocat-o
El și altcineva,
Mă voi răzbuna, războiul nu s-a terminat
Acum nu a mai rămas nimic,
Totul s-a risipit,
Curge sânge, curg lacrimi de foc,
Și sufletu-mi plânge,
Mâna-mi e tremurândă,
Gândindu-mă la tine, la dar și cu ură,
La cât rău mi-ai provocat,
Numai pot plânge, sufletul mie îndurerat,
Lacrimile au secat.
Iar eu, voi merge mai departe,
Deși îmi va fi frig și-mi va fi rece
Și timpul nu va vindeca, ci doar va trece.
Eu sufăr prea mult,
Oare ce e amorul?
Eu un lung prilej pt durere
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Și tot mai multe cere.
Iar dragostea față de prietenie ce este?
Prietenia lasă un zâmbet acolo unde dragostea
A lăsat o lacrimă, sau mai multe,
Curgând șiroaie, precum râul,
Neoprindu-se.
Apoi secând râul, de atâtea lacrimi curse.
Voi continua, voi încerca să uit,
Deși rana trupească va trece
Dar cea din suflet
Nici cu un calmant
Și nici cu timpul, nu va trece.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă resimțită în urma unei trădări și dorința de răzbunare. Vorbitorul descrie suferința intensă și hotărârea de a merge mai departe, deși rănile emoționale sunt adânci și persistente.