Lacrimile curg șiroaie întregi,
Nu se mai opresc,
Nici pe măsură ce îmbătrânesc.
Ochii înlăcrimați și-au spus cuvântul,
Trec ca vântul.
O lacrimă pe un obraz
E tristețe sau bucurie,
Dar de cele mai multe ori, este tristețe.
Pe fața persoanei ce plânge
Se cunoaște care-i tristețea,
Care-i bucuria, și uimirea.
Există și lacrimi vărsate din iubire,
Iubiri, amăgiri.
Suflete goale,
Pline de ură,
De resentimente,
De durere,
Când iubești uneori suferi,
Când nu iubești
Ai un gol în inimă.
Iubirea trece,
Amintirea rămâne,
Doar amintirea,
Iar alteori trecem pe lângă ea
Precum trenul ce trece prin gară
Și apoi pleacă.
El e trecător,
Ea e trecătoare,
Totul se duce în trecut,
Numai amintirea rămâne,
Și iubirea…
Fericirea și nemurirea.
Dacă iubești te simți nemuritor,
Dacă nu iubești,
Te simți ca și cum ai fi murit.
Iubirea e frumoasă
Dacă știi cum s-o trăiești,
Până îmbătrânești.
Cea mai frumoasă
E iubirea păcătoasă,
Iubirea fără de legi,
Iubirea interzisă,
Iubirea imposibilă,
Nu chiar păcătoasă,
Dacă faci pasul acesta
Ești în stare să lupți pt iubire
Și cu uimire
Lumea se va bucura,
Alții se vor întrista
Fiindcă așa e viața.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea emoțiilor umane, de la tristețe și durere la bucurie și iubire. Amintirea persistă, în timp ce iubirea, deși trecătoare, poate aduce fericire și un sentiment de nemurire. Totul culminează cu ideea că viața este un amestec de emoții, iar iubirea, în special cea interzisă, poate fi o forță puternică.