Prima oară când te-am întâlnit,
Și când tu m-ai privit,
Ochii tăi m-au luminat,
Aș fi vrut să mă uit în ei mereu,
Îmi aduceau iubirea,
Dar când te-am cunoscut mai bine,
Te-ai schimbat, sau așa erai,
Pentru mine erai ca o parte din rai,
Tu erai îngerul meu,
Și aș fi vrut să fiu a ta mereu.
Dar de fapt erai un om egoist,
Și foarte trist,
Nu am știut ce poate ascunde un zâmbet,
Se poate ascunde o furie, ură și nu iubire,
Poate că ai trecut printr-o amăgire.
Încerc să te înțeleg, dar nu pot,
Îmi e greu și tac, oare ce să fac?
Te iubesc și știi bine,
Oare tu profiți de mine?
Poate nu e chiar așa,
Îmi ascult inima,
Și aceasta îmi spune că și tu mă iubești,
Of, inimă, oare greșești?
Aparent, pari diferit,
Dar de fapt, sufletul tău ascunde ceva,
Ce numai cel ce iubește își dă seama,
O suferință adâncă,
O supărare, o dezamăgire.
Nu credeam că ochii tăi cei albaștri,
Care umbli cu ei prin aștri,
Sunt atât de triști și răi,
Mă uit și la ai mei,
Îi am tot albaștri,
Dar ai mei sunt senini, de te anini,
Tu nu plângi, îți ascunzi durerea în suflet,
Te închizi în tine, dar te rog din suflet,
Ascultă-mă și-ți va fi bine,
Tare mi-e dor să te strâng,
La pieptul meu plăpând.
Sensul versurilor
Piesa descrie dezamăgirea într-o relație, unde persoana iubită se dovedește a fi diferită de cum părea inițial. Naratorul observă tristețea ascunsă în ochii partenerului și își exprimă dorința de a-l ajuta, în ciuda propriei confuzii și dureri.