Frunzuliță măiestoasă, mai
Jos de Vâlcea, într-un sat, mai,
Într-o casă bătrânească
Doi bătrâni stau la fereastră
Doi bătrâni stau la fereastră, mai, mai,
Se gândesc că mor ca mâine
Din trei, un copil nu vine
Din trei, un copil nu vine, mai, mai.
Se-aud câinii cum mai latră
Bate cineva la poartă
Eu sunt, mama, fata voastră
Am venit la casa noastră
A, venit la casa noastră, mama,
să-ți văd părul ce-a albit
Fața ce s-a ofilit
Pentru noi cât ai muncit, mama.
Să-ți sărut mâinile moi,
Care ne-au crescut pe noi
Care ne-au crescut pe noi, mama,
Ochii ce blând m-au privit
Gura ce m-a dojenit
De-am ajuns azi om cinstit, mama.
Bună seara. Ce faci, tata,
De ți-e fruntea încruntată?
Acum văd și eu ce-nseamnă
Să fii tată, să fii mama,
Să fii tată, să fii mama, mai, mai,
Să-ți crești copiii cu drag
Să nu-ți calce unu-n prag
Să nu-ți calce unu-n prag, tata.
Nu-i nimica, fata mea, mai
Ai grijă de casa ta, mai
Și crește-ți copiii tăi
Cum v-am crescut noi pe voi
Cum v-am crescut noi pe voi, mai, fată
Noi rămânem tot aici
Unde am crescut de mici
Unde am crescut de mici, mai, fată,
Poate din trei v-ândurați
Unul cu noi ca să stați
Unul cu noi ca să stați, mai, fată,
Că de nu-i nici unu-n casă
Cui rămâne munca noastră?
Cui rămâne munca noastră. mai, mai
Sensul versurilor
O fiică se întoarce acasă la părinții ei bătrâni, într-un sat din Vâlcea. Cântecul exprimă dorul, legătura familială și melancolia îmbătrânirii, reflectând asupra sacrificiilor părinților și asupra importanței rămânerii alături de ei.