Doamne la dușmanii mei
Da-le, Doamne, ce vor ei
Da-le car cu patru boi
Și-o mulțime de nevoi
Da-le car cu patru roate
Ia-le pofta de la toate
Că eu nu îi dușmănesc
Că toată lumea muncesc
Din cât am la altu’ dau
Că-n pământ nimic nu iau.
Stau în loc și mă gândesc
Pentru ce mă dușmănesc
Boii nu le-am dezjugat
Caii nu le-am dezhamat
Nici pragu’ nu le-am călcat
Nici la masă nu le-am stat
Ei pe unde se întâlnesc
Numai de rău mă vorbesc
Ma dușmănesc pentr-o ață
Că eu mă descurc în viață.
Voi, voi, voi, copiii mei
Să vă mai gândiți și voi
C-o veni vremea d-apoi
Să ne mai țineți și voi
Cum este să ai copii
Doar o mamă poate ști
Ei nu știu că poate n-ai
Vor mereu să le tot dai
Ei nu știu o fi, n-o fi
Vor mereu să le tot pui.
Fă, Doamne, lumea
Ca să mai am cui cânta
Mai lungește-mi, Doamne, anii
Ca să mă-mpac cu dușmanii
Că nu-i om ca să se nască
În lume să nu greșească
Fă, Doamne, ca oamenii
Să se aibă ca frații
Că pământul-i așa mare
E loc pentru fiecare
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o atitudine de iertare față de dușmani și o reflecție asupra vieții, a importanței familiei și a relațiilor umane. Vorbitorul își dorește împăcare și înțelegere între oameni, subliniind că toți greșim și că există loc pentru fiecare pe pământ.