Din Sinaia-n București
Trece neica prin Ploiești, mai
Trece seara la mandra
Să nu uite dragostea, mai
Că e mandruța-ntâi
De când erau ei copii, mai
Trece să împartă dorul
Așa cum face tot omu.
Pe mandra de la Predeal
N-a mai văzut-o de-un an, mai
Fie vremea bună, rea
Mâine-ajunge și la ea, mai
Să petreacă împreună
Că și ea e fată bună
Îl iubește săraca
N-ar pleca nici de la ea, mai.
Altă mandră ca-n povești
O are în București, mai
O-mpacă și pe ea frate
Că doar n-o muri o noapte
Mai stă și ea la o zi
Și se-ntoarce la copii
Se întoarce la nevastă
Că-așa e omul de casă
De-ar avea zece mai frate
Stă cu ele câte-o noapte
Iubește, face ce face
Tot acasă se întoarce
Sensul versurilor
Un bărbat călătorește între Sinaia și București, vizitând diferite femei importante din viața sa: iubite din tinerețe, o amantă din București și, în final, se întoarce la soție și copii. Cântecul explorează ideea de loialitate, dor și complexitatea relațiilor umane.