Ascultați ce vă spun eu:
Nu de mult, în drumul meu
Am întâlnit o fetiță
Cu ie și cu codițe
Într-un sătuc de la munte,
M-a oprit să-mi spună multe.
Era o zi călduroasă
Și-am stat la umbriță deasă.
– Spune, fetișoară, spune
Ce te frământă pe tine,
Spune tot c-am să te-ascult,
Dacă pot am să te ajut.
– Nici nu știu cum să încep,
În lacrimi să nu mă-nec,
Numele meu e Ioana,
Doru-mi arde inimioara,
Că măicuța m-a lăsat
Și stau cu bunica-n sat.
Nu cumva ați întâlnit
Sau poate oți fi auzit
De-o mamă ce nu mai vrea
Să știe de soarta mea,
Vreau s-o caut că mi-e greu
Unde pot s-o găsesc eu?.
Spuneți-i dac-o-ntâlniți
Sau undeva auziți
Să vină, să nu mai stea
Că am nevoie de ea,
Rămân ca puiul de cuc
Și-ncotro am să apuc?!
O iert c-a făcut așa
Și-o aștept pe mama mea.
Sensul versurilor
O fetiță pe nume Ioana își exprimă dorul profund pentru mama ei care a abandonat-o. Ea relatează întâlnirea cu un trecător căruia îi cere ajutorul să transmită mamei sale dorința de a se întoarce, exprimându-și iertarea și speranța într-o viitoare reîntâlnire.