Neică, vorbește lumea prin sat
De noi, neicuță, că ne-am certat,
Dar cine-i vinovat
Că noi ne-am certat?
Spune-mi, neiculiță, adevărat
Acum ce gânduri mi te bat,
Gândul ca să mă iubești
Sau mă părăsești?
Spune, spune, măi puișor,
Spune, spune, că mor de dor,
Spune, neică, nu mai sta
Că-ți dau dragostea!
Neică, dacă-ți mai plac ochii mei
De ce nu vii mai des la ei?
Vino, neicuț-al meu,
C-o să-ți pară rău,
Că dacă-mi vine și mie rândul
Eu de la tine mi-oi lua gândul,
Că-s mulți băieți în lume
Mai frumoși ca tine.
Vino, vino, măi puișor,
Vino, vino, că mor de dor,
Vino să ne logodim
Și să ne iubim!
Ce frumoas-ar mai fi dragostea
Lumea de nu s-ar mai lega
De neica și de mine
C-ar fi mult mai bine,
Aș pleca cu neicuța mereu
Ca să mai uit de dorul greu
Că nu pot să-l mai duc
Și-am să mă usuc.
Vino, vino, măi puișor,
Vino, vino, că mor de dor,
Vino să ne logodim
Și-amândoi să fim!
Sensul versurilor
O fată își exprimă dorința de împăcare și logodnă cu iubitul ei, în ciuda bârfelor din sat și a unei potențiale despărțiri. Ea tânjește după dragoste și se teme că va fi părăsită, dar speră la un viitor împreună.