Neică, ai crezut că glumesc cu tine
Când îți spuneam c-am să plec în lume,
Nu credeai nici mort c-am să te las
Tot mai îmi făceai, neică, necaz,
Când m-am săturat, neică, de toate
Atunci am zis că nu se mai poate,
De n-aș mai fi dat, neică, de bine
Eu nu mai stăteam cu tine.
Aș vrea să-ți aduci aminte bine
Cum veneai și cum vorbeai cu mine,
Mă mințeai și nimic nu-mi spuneai,
Făceai, neică, numai ce voiai,
Râdeam și mă făceam că te cred,
Că te-nțeleg, neică, și te iert,
Dar paharul era de mult plin
De amar și de venin.
Doamne, n-am știut că stau în casă
C-un dușman ce-l țin și-l pun la masă,
Numai când ți-am luat seama mai bine
Am văzut, neică, ce zace-n tine,
Râzând am plecat, știi, neică, bine,
Și ți-am lăsat tot să scap de tine,
Vezi că roata vieții e ca gândul,
Nu știi când îți vine rândul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o femeie care părăsește un bărbat care a mințit-o și a maltratat-o emoțional. Ea își exprimă regretul că nu a văzut mai devreme adevărata lui natură, dar este hotărâtă să meargă mai departe și să scape de influența lui negativă.