De vreun an de zile-ncoace,
Neic-al meu bea și iar bea,
De nimeni nu mai ascultă,
Se mută din crâșmă-n crâșmă,
Nu vede decât paharul
Cu care-și îneac-amarul,
Nu știu ce l-o frământa
Că tot bea și iar ar bea.
Stau cu el de ani de zile,
Am trăit, ne-am avut bine,
Și s-a pomenit odat’
În darul beției-a dat,
Pune capul în pământ
Și nu scoate un cuvânt,
Atunci când îl cert și-l strig
Plânge ca un copil mic.
Mare Ți-e puterea, Doamne,
Se scoală din pat când doarme
Ia sticla și-o dă pe gât,
De simt că intru-n pământ,
Mă rog, Doamne, să-i dai minte,
Fă-l cum a fost înainte,
Du-i blestemul pe pustiu
Până nu e prea târziu.
Sensul versurilor
O femeie își exprimă durerea și disperarea față de dependența de alcool a soțului ei. Ea își amintește de vremurile bune și se roagă pentru ca el să se schimbe și să scape de acest blestem.